COMUNICAT
La data de 09.07.2024 a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651, Ordinul Președintelui CNPP nr. 874/26.06.2024 privind reglementarea modalităților de certificare a copiilor documentelor care atestă vechimea în muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 și a copiilor documentelor care atestă perioadele asimilate, precum și a existenției beneficiarilor nerezidenți.
Ordinul nr. 874/2024 reprezintă o actualizare a Ordinului Președintelui CNPP nr. 865/29.11.2023, publicat în Monitorul Oficial nr. 1124/13.12.2023, la prevederile Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.
Prin art. 8 alin. (2) din Ordinul nr. 874/26.06.2024, se aprobă modelul unic de certificat de viață, prevăzut la articolul 98 alin. (8) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii.
Potrivit alin. (3) al aceluiași articol, la confirmarea existenței, beneficiarii sistemului public de pensii pot utiliza, ca mijloc alternativ de verificare administrativă, și modelul de certificat de viață prevăzut în Ordinul Președintelui CNPP nr. 865/29.11.2023.
Potrivit art. 9 alin. (1) al Ordinului nr. 874/26.06.2024, în cazul noilor beneficiari nerezidenți, dacă între data depunerii cererii de pensionare și data primei plăți a pensiei stabilite prin decizia de acordare a unor drepturi de pensie s-au scurs mai mult de 6 luni, casa teritorială de pensii competentă va transmite, împreună cu decizia de acordare a unor drepturi de pensie și cu o adresă de informare, un exemplar al certificatului de viață, urmând ca prima plată a drepturilor de pensie să se efectueze, în acest caz, după primirea exemplarului completat al certificatului, semnat și ștampilat, care atestă faptul că beneficiarul este în viață.
În conformitate cu dispozițiile art. 98 alin. (5) și (6) din Legea nr. 360/2023 și ale art. 10 alin. (1) și (2) din Ordinul nr. 874/2024, în cazul beneficiarilor nerezidenți aflați în plată certificatul de viață se transmite semestrial, din proprie inițiativă, de beneficiarul nerezident aflat în plată, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an.
Potrivit prevederilor art. 10 din Ordinul Președintelui CNPP nr. 874/26.06.2024 beneficiarii nerezidenți aflați în plată au obligația transmiterii certificatului de viață din proprie initiațivă, în termenele prevăzute de lege, precum și obligația semnării acestuia în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt.
În cazul beneficiarilor nerezidenți aflați în plată, în aplicarea Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, primul certificat de viață se va transmite până la data de 30 septembrie 2024.
Descarcă fișierele