Pensii
-
Acordarea ajutorului de deces conform dispozițiilor Legii nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii
-
Anunt - Pensii Internationale
-
ANUNȚ REFERITOR LA MĂSURILE DE SIGURANȚĂ MEDICALĂ ÎN CADRUL CASEI JUDEȚENE DE PENSII CĂLĂRAȘI
-
CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII CĂLĂRAȘI SUSPENDĂ ACTIVITATEA DE ELIBERARE A BILETELOR DE TRATAMENT BALNEAR ȘI ÎNTRERUPE SEJURUL PENSIONARILOR AFLAȚI LA TRATAMENT, DIN MOTIVE DE SIGURANȚĂ
-
Comunicar referitor la pensionarii care au optat pentru plata pensiei în cont curent sau cont de card– TALOANE MOV
-
Comunicat cu privire la modificarea Legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice prin Legea 215/2019
-
Comunicat cu privire la procedura de înregistrare a cererilor de deschidere a drepturilor de pensie și a adeverințelor școlare pentru copiii urmași care împlinesc vârsta de 16 ani.
-
COMUNICAT În atenția persoanelor care doresc să solicite transmiterea în contul on-line deschis în Portalul CNPP sau pe e-mail, a documentului de informare cu privire la sumele plătite prin intermediul caselor teritoriale de pensii în cont curent sau
-
COMUNICAT ÎN ATENȚIA PERSOANELOR CU HANDICAP GRAV ȘI PENSIONARILOR DE INVALIDITATE GRADUL I CARE SOLICITĂ BILETE DE TRATAMENT BALNEAR
-
Comunicat MMPS privind plata retroactivă pentru cel mult 6 ani de vechime în muncă și valorificarea unor informații din arhiva electronică pentru stabilirea pensiei, aprobate de Guvern
-
Comunicat privind clarificarea modului de organizare a studiilor efectuate în străinătate, în vederea stabilirii pensiei de urmaș
-
Comunicat privind modul de calcul și declararea lunară a impozitului și CASS pe venitul din pensii
-
Comunicat privind OUG nr.74 din iunie 2022 privind acordarea unui ajutor financiar pensionarilor sistemului public de pensii
-
Comunicat privind pensiile de serviciu și cele rezultate din legi speciale
-
Comunicat privind persoanele care doresc să=și completeze veniturile pentru calculul pensiei
-
Comunicat privind plata pensiilor
-
Comunicat referitor la ajutorul financiar acordat pensionarilor sistemului public de pensii
-
Comunicat referitor la continuarea dialogului bilateral între reprezentanții Casei Naționale de Pensii Publice din România și cei ai Institutului Național de Securitate Socială din Regatul Spaniei
-
Comunicat referitor la elevii și studenții beneficiari de pensie de urmaș
-
Comunicat referitor la modalitatea de transfer a pensiei în străinătate/condiții de acordare a pensiei/acte necesare